Arta mișcării implică atât corpul, cât și mintea. Este un mod prin care echilibrul interior și exterior se conectează, pentru a se transpune în cea mai bună versiune a noastră. Joseph Pilates spunea cândva că „Physical fitness is the first requisite of happiness.”, un citat în jurul căruia s-a construit un sport destinat atât condiției fizice, cât și condiției psihice. Să aflăm mai multe despre pilates!
Ce este pilatesul?
Pilatesul este o formă de mișcare ce implică un set de exerciții destinate întregului corp. Astfel, se creează o legătură puternică între corp, minte și respirație, concentrată în centrul energetic al fiecărei persoane. Acest lucru ajută la îmbunătățirea flexibilității, a echilibrului, a forței și a controlului. Exercițiile de pilates sunt recomandate oricui, indiferent de vârstă sau de condiția fizică, inclusiv seniorilor sau femeilor însărcinate. Principiile după care se ghidează sunt: centrarea, concentrarea, controlul, precizia, flow-ul și respirația.

Ce este reformer pilates?
Este un aparat inventat de Joseph Pilates, folosit pentru majoritatea exercițiilor acestui tip de mișcare. Echipamentul constă într-un sistem de arcuri, frânghii, scripete și un cărucior, cu ajutorul cărora se pot desfășura mai multe tipuri de exerciții. Acestea se execută sub supravegherea unui instructor, care să ajute persoana să respire corect, să aibă o postură potrivită și să își coordoneze mișcările. Majoritatea exercițiilor sunt extrem de versatile și constau în utilizarea forței de împingere și tragere. Reformerul poate antrena mai multe părți și dinamici ale corpului cu doar un singur tip de echipament.
Așa cum spuneam mai sus, pilatesul este un sport destinat oricui. Mai ales prin intermediul reformerului, persoanele care au suferit anumite accidentări se pot recupera mai ușor practicând acest tip de mișcare. Bineînțeles, înainte de începerea acestui sport, doctorul trebuie să-și dea permisiunea de a-l practica.
Care sunt rezultatele?
Exercițiile de pilates la reformer, desfășurate o dată pe săptămână, pentru 10 săptămâni, aduc îmbunătățiri în postură, echilibru și mobilitate. După 12 sesiuni se simt îmbunătățiri în forța distribuită spatelui și umerilor. Bineînțeles, tonifierea întregului corp este un alt beneficiu, mai ales acum când sezonul cald se apropie și poți avea summer body-ul la care ai visat dintotdeauna. Talia ta va fi mai subțire, șoldurile de asemenea, iar forța și echilibrul mental te vor ajuta în călătoria dezvoltării tale personale. Dacă vrei să iei parte la o primă ședință, te poți programa aici.
Rezumând cele de mai sus, prin intermediul exercițiilor Pilates în cadrul reformerului, vei putea obține:
- Întregul corp tonifiat,
- Creșterea forței,
- Îmbunătățirea posturii,
- Îmbunătățirea sănătății mintale.
Hai să ne vedem în studioul nostru de pe Str. Erou Iancu Nicolae 122, Residence 5! Rămâi la curent cu noi, pentru a vedea noile oferte pe pagina de Facebook și Instagram!